Bulgaria renunță la acordul privind vânzarea a două reactoare nucleare de fabricație rusească, pe care Ucraina intenționa să le folosească pentru extinderea Centralei Nucleare de la Hmelnițki, relatează Forbes Bulgaria. Decizia marchează o schimbare de poziție în privința unui acord dezbătut încă din 2023 și aprobat de legislativul ucrainean la începutul acestui an, scrie The Kyiv Independent.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul Bulgariei și liderul Partidului Socialist Bulgar (BSP), Atanas Zafirov, care a argumentat că Sofia are nevoie să-și dezvolte propriile capacități nucleare, mai ales în contextul creșterii prețurilor la energie electrică.
Partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov, care inițial a susținut vânzarea în 2023, s-a declarat și el în favoarea anulării acordului.
În luna februarie, parlamentul ucrainean a aprobat achiziția reactoarelor VVER-1000 și a altor echipamente vechi de la Bulgaria pentru Unitățile 3 și 4 ale centralei din vestul Ucrainei, în ciuda criticilor dure.
Deși Ucraina are nevoie urgentă de extinderea capacităților sale nucleare, pe fondul atacurilor rusești asupra rețelei energetice, unii parlamentari au criticat acordul, susținând că reactoarele sunt învechite și costisitoare. Legea a întâmpinat numeroase blocaje, determinând Bulgaria să prelungească termenul-limită pentru încheierea contractului până în martie.
Potrivit sursei citate, energia nucleară este esențială pentru menținerea rețelei electrice a Ucrainei, acoperind peste jumătate din consumul de electricitate al țării. Atacurile cu rachete și drone din partea Rusiei au distrus masiv capacitățile de producere a energiei termice și hidro, determinând opriri de urgență în mai multe regiuni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Centrala de la Hmelnițki, una dintre cele trei centrale nucleare care mai funcționează pe teritoriul Ucrainei, este în curs de extindere pentru a compensa pierderea Centralei de la Zaporojie, aflată în prezent sub ocupație rusă.
Potrivit deputatului ucrainean Andrii Jupanin, renunțarea la acord ar fi fost precedată de neînțelegeri privind prețul. În timp ce Ucraina intenționa să aloce 600 de milioane de dolari pentru achiziție, Bulgaria ar fi cerut încă 100 de milioane în plus.
Articolul Bulgaria refuză să mai vândă Ucrainei două dintre reactoarele sale nucleare de fabricație rusă apare prima dată în Realitatea.md.