Lucrările de restaurare a monumentelor vor putea fi realizate financiar din Fondul național al culturii. Noi prevederi pentru protejarea patrimoniului cultural au fost aprobate la ședința de miercuri, 16 aprilie, a Guvernului.
„Conform proiectului, din Fondul Național al Culturii vor putea fi finanțate elaborarea studiilor de fezabilitate și proiectarea intervențiilor asupra monumentelor, lucrările directe de intervenție – restaurare, conservare sau consolidare, activități de identificare, cercetare, inventariere, digitalizare și promovare a monumentelor, precum și stabilirea zonelor de protecție și prevenire a degradării lor” informează un comunicat de presă.
Pentru prima dată, vor avea acces la fonduri și persoanele fizice sau entitățile din sectorul privat care vor iniția proiecte de valorificare a monumentelor. Contribuția statului va fi stabilită prin hotărâre de Guvern, în funcție de importanța lucrărilor și valoarea proiectelor.
În Republica Moldova sunt aproximativ 1 800 de monumente istorice (de tip arhitectural), 112 monumente publice și peste 11 000 de monumente arheologice de importanță națională. Totodată, există și monumente de categorie locală.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Guvernul sprijină restaurarea monumentelor cu fonduri din Cultură apare prima dată în Realitatea.md.