Ceasul de buzunar unui pasager, recuperat după naufragiul Titanicului, va fi scos la licitaţie în Marea Britanie pe 26 aprilie de rudele sale, scrie antena3.ro.
Ceasul a fost găsit printre lucrurile personale ale unui pasager danez de clasa a doua, Hans Christensen Givard, care a fost unul dintre cei 1500 de oameni care au murit în tragedia din 1912, după impactul cu un aisberg al Titanicului în prima sa cursă peste Atlantic.
Trupul său a fost recuperat din Atlanticul de Nord şi îngropat la Halifax, Canada, pe 10 mai 1912. În buzunarele lui Hans Christensen Givard se aflau un carnet de economii, chei, un portofel cu bani, o busolă, un paşaport şi ceasul de buzunar, care se estimează că valorează în jur de 50 de mii de lire sterline (58350 de euro).
Bunurile au fost returnate familiei sale după naufragiu. Descendenţii lui sunt cei care oferă ceasul spre vânzare. Hans Christensen Givard, care avea 27 de ani, călătorea în Statele Unite cu doi prieteni, care au murit şi ei.
„Acele ceasului au îngheţat în timp în momentul în care apele reci ale Atlanticului de Nord l-au înghiţit nu doar pe proprietar, ci şi pe cel mai faimos transatlantic al tuturor timpurilor, Titanic, pe 15 aprilie 1912”, a declarat Andrew Aldridge de la casa de licitaţii Henry Aldridge and Son.
Licitaţia mai include o scrisoare şi o medalie aparţinând unui pasager suedez de clasa întâi, Erik Gustaf Lind, şi un bilet rar de clasa a treia aparţinând unui alt pasager, Portage Tomlin. O vioară, folosită de un muzician în filmul lui James Cameron din 1997, „Titanic”, este de asemenea scoasă la vânzare şi are un preţ estimat de până la 60 de mii de lire sterline (aproape 70 de mii de euro).
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ceasul de buzunar al unui pasager de pe Titanic va fi scos la licitaţie. Cât valorează în prezent accesoriul de epocă apare prima dată în Realitatea.md.