Sari la conținut

VIDEO Carnea de miel, la mare căutare și în acest an. Cât costă kilogramul

Pentru cei care păstrează tradiția, pe masa de Paști nu lipsește mielul, care e simbolul jertfei. Iar unii aleg să-l cumpere de la crescători, ca să nu dea bani ca la piață. Andrei Mosorete, din Bocșa, Fălești, de peste 16 ani se ocupă cu creșterea oilor, dezvoltând astfel o afacere de familie, scrie Nordnews.md.

„Tradiția o păstrăm de la părinți sau de la bunei. Ai mei nu au crescut oi, însă mie mi-a fost drag. M-am luat puternic în mâini și am oițele. De Paște vindem și la oameni, mâncăm și noi. Dacă faci un Paște fără carne de miel…”, a povestit Andrei Mosorete, crescător de oi.

Ca să fie siguri că n-o să rămână fără miel, mulți și-au făcut rezervări din timp.

„100 de lei dăm de acasă. La piață e 120 de lei. E mic prețul în comparația cu munca depusă. Dar… așa a venit timpul…”, a adăugat Mosorete.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/w0x3j1_l6rY” muted=”false”]

 

Ciobanul are în grijă vreo 250 de oițe și spune că îi este dragă munca asta.

„De mic copil mi-a plăcut animalul și până în ziua de azi tot îmi place, pentru că așa e dat omului să iubească animalul. Omului îi este dat mielul să-l mănânce de Paște. Să aibă o bucată de carne pe masă”, Vitalie Rață, cioban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La piața centrală din Bălți, prețul la carnea de miel variază între 110 și 130 de lei.

„Lumea cumpără. Cam nu au ei bani însă cumpără încetișor.

Soțul iubește mult și am dori măcăr o dată în an să mâncăm, măcar că pensia este mică, dar totuși sufletul cere

Așa-i primit. Mielul este principalul. Trebuie să fie pe masă. Ce să facem? Prețurile sunt cam usturătoare, iar noi pensionarii, știți cum… ”, au spus bălțenii.

De unde au, de unde nu, oamenii găsesc posibilități să păstreze tradiția, deprinsă de la bunei și părinți.

Articolul VIDEO Carnea de miel, la mare căutare și în acest an. Cât costă kilogramul apare prima dată în Realitatea.md.