Washingtonul şi Kievul au semnat joi un „memorandum de intenţie” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Suntem încântaţi să anunţăm semnarea, cu partenerii noştri americani, a unui protocol de intenţie care deschide calea către un acord de parteneriat economic şi crearea Fondului de investiţii pentru reconstrucţia Ucrainei”, a declarat pe platforma X Iulia Sviridenko, prim-viceprim-ministru al Ucrainei.
Ea nu a făcut publice detaliile memorandumului, dar a indicat că au loc demersuri pentru un acord final.
Preşedintele american a declarat că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat „joia viitoare”.
„Avem un acord privind mineralele care, cred, va fi semnat joi (…) joia viitoare. Curând. Şi presupun că vor onora acordul. Vom vedea. Dar avem un acord în acest sens”, a afirmat Donald Trump, care cere acest acord cu insistenţă pentru a compensa ajutorul american acordat deja Kievului pentru a face faţă invaziei ruse.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Potrivit unei versiuni preliminare, acordul ar presupune înființarea unui „fond de investiții” pentru reconstrucția Ucrainei. Ucraina ar urma să contribuie cu 50% din veniturile viitoare obținute din resursele minerale, petrolul și gazele deținute de stat, fonduri care vor fi apoi investite „pentru a sprijini siguranța, securitatea și prosperitatea Ucrainei”, notează BBC.
Articolul Acord pentru mineralele rare din Ucraina. Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție” apare prima dată în Realitatea.md.