Sari la conținut

VIDEO Droguri 500 de mii de lei, ridicate de polițiști. Doi bărbați din Bălți au fost reținuți

Doi bărbați de 31 și 33 de ani din Bălți, membri ai unui grup infracțional specializat în contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice, care aveau roluri de curieri și ambalatori, au ajuns în vizorul oamenilor legii. Potrivit unui comunicat emis de Poliția Națioanlă, persoanele vizate preluau din ascunzișuri droguri în cantități mari, după care le divizau în doze a câte un gram și le plasau în ascunzișuri pe teritoriul municipiului Bălți.

„La începutul lunii aprilie, cu suportul mascaților din BPDS „ Fulger”, bărbații au fost reținuți pe un câmp din Strășeni, în timp ce preluau un colet cu droguri. În urma perchezițiilor corporale și în mijlocul de transport cu care se deplasau aceștia, polițiștii au depistat și ridicat 1 kilogram de PVP (sare) și telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii. Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește suma de 500 mii de lei”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.

În baza demersurilor înaintate de procuror pe numele unui suspect a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar celălalt este cercetat penal în stare de libertate.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/droguri-balti.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Droguri 500 de mii de lei, ridicate de polițiști. Doi bărbați din Bălți au fost reținuți apare prima dată în Realitatea.md.