Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a declarat că l-a invitat pe Donald Trump pentru o vizită la Roma, iar acesta a acceptat invitația și că vizita ar putea vea loc „în viitorul apropiat”, relatează The Guardian. Invitația vine ca parte a eforturilor europenilor de a găsi o soluție la relația tot mai tensionată SUA-UE din cauza tarifelor și războaielor comerciale deschise de noua administrație americană.
„Scopul meu este să fac Occidentul măreț din nou”, a spus Giorgia Meloni referindu-se la vizită, și adaptând sloganul MAGA al președintelui american.
Giorgia Meloni a ajuns la Casa Albă joi, unde Trump a început discuția lăudând-o pentru munca sa, afirmând că aceasta „face o treabă fantastică” și că „a zguduit Europa”. Ambii lideri au exprimat optimism în legătură cu soluționarea conflictului comercial dintre Statele Unite și Uniunea Europeană.
Blocul european are impuse tarife vamale de 25% pe exporturile de oțel și aluminiu, dar și pe mașinile pe care le trimite pe piața americană, dar și tarife generalizate pe un număr mare de bunuri.
„Sunt sigură că putem obține un acord, iar eu sunt aici să ajut la asta”, a spus Meloni înainte de sosirea sa la Casa Albă, potrivit antena3.ro.
Trump a făcut declarații ambigue, spunând că nu se grăbește să facă un acord pentru încheierea războiului comercial.
„O să avem o mică problemă să facem un acord cu Europa sau cu oricine altcineva pentru că avem ceva ce toată lumea dorește”, a spus Trump.
Înainte de plecarea spre Washington, Meloni a discutat cu Ursula von der Leyen despre întâlnirea cu Trump. Cancelarul german în funcție, Olaf Scholz, a încercat să se întâlnească cu Trump, dar fără succes. Solicitarea lui Friedrich Merz este în continuare în discuție, conform Politico.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Giorgia Meloni anunță că Trump va veni în vizită la Roma, după discuția cu președintele american la Casa Albă apare prima dată în Realitatea.md.