Sari la conținut

FOTO Tradițiile pascale au ajuns și în penitenciare: ateliere, decorațiuni și speranță pentru reintegrare

În ajunul sărbătorii Învierii Domnului, în mai multe instituții penitenciare din Republica Moldova au fost organizate activități tematice dedicate Paștelui. Programele au fost parte a eforturilor de reintegrare socială, desfășurate prin intermediul activităților educaționale, culturale și spirituale.

Persoanele private de libertate au participat la ateliere de încondeiat ouă, au realizat decorațiuni și compoziții pascale și au redactat mesaje cu semnificație spirituală. În unele unități, deținuții au fost implicați și în pregătirea cozonacilor și a altor bucate tradiționale, într-un gest simbolic de apropiere față de semnificația sărbătorii.

„Aceste acțiuni au fost posibile datorită colaborării dintre specialiștii din sistemul penitenciar, preoții capelani și reprezentanții societății civile. Evenimentele au contribuit la menținerea echilibrului emoțional al persoanelor încarcerate și la întărirea legăturii lor cu valorile creștine”, este menționat într-un comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Potrivit administrației, în perioada pascală, deținuții vor beneficia de un meniu special, ce va include bucate tradiționale, oferind astfel un context familiar și o atmosferă mai apropiată de spiritul sărbătorii.

Totodată, ANP acordă o importanță deosebită procesului de resocializare, inclusiv prin cultivarea valorilor spirituale și a tradițiilor naționale, în special în perioada marilor sărbători creștine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO Tradițiile pascale au ajuns și în penitenciare: ateliere, decorațiuni și speranță pentru reintegrare apare prima dată în Realitatea.md.