Sari la conținut

Sărbători în siguranță! Câți angajați ai IGSU vor fi la datorie de Noaptea Învierii

Peste 400 de pompieri și salvatori, susținuți de peste 100 de autospeciale, vor fi mobilizați în Noaptea Învierii, pentru a preveni și interveni în caz de situații excepționale. Măsura vine în contextul în care utilizarea lumânărilor, candelelor și focului deschis în cadrul slujbelor religioase poate genera riscuri majore de incendii. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgențe vor rămâne la datorie pe tot parcursul sărbătorilor pascale.

„Salvatorii recomandă cetățenilor să folosească lumânările doar în spații sigure, la distanță de materiale inflamabile și să nu le lase nesupravegheate. Copiii nu trebuie lăsați să se joace cu focul haric, lumânări sau chibrituri. Prezența celor mici la slujbe trebuie supravegheată cu atenție”, se menționează în comunicatul de presă al IGSU.

În timpul aflării în biserici, oamenii sunt rugați să evite aglomerațiile, să nu blocheze căile de evacuare și să nu parcheze neregulamentar în apropierea lăcașelor de cult, pentru a permite accesul autospecialelor în caz de urgență.

IGSU face apel și către preoți și slujitorii bisericești, recomandându-le să verifice sobele, coșurile de fum și instalațiile electrice, dar și să doteze bisericile cu stingătoare sau pături ignifuge, acolo unde este cazul.

Acțiunile de prevenție, instruire și control, desfășurate de IGSU, vor continua pe toată durata sărbătorilor pascale. În caz de pericol, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul unic 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sărbători în siguranță! Câți angajați ai IGSU vor fi la datorie de Noaptea Învierii apare prima dată în Realitatea.md.