Sari la conținut

UTIL! Cum să vă protejați locuințele de hoți în perioada sărbătorilor pascale

Sărbătorile pascale se apropie, iar în această perioadă, tot mai multe locuințe devin ținta preferată a hoților. Mulți oameni pleacă din oraș pentru a petrece Paștele alături de cei dragi, lăsându-și casele nesupravegheate.

Conform datelor Poliției Naționale, în primele trei luni ale anului curent, pe teritoriul Republicii au fost înregistrate 198 furturi din locurile de domiciliere, comparativ cu anul 2024 – 253 cazuri.

Totuși, oamenii legii atrag atenția că anume în perioada sărbătorilor numărul spargerilor de locuințe crește semnificativ, iar principala cauză este neglijența proprietarilor – uși neîncuiate, geamuri lăsate deschise sau lipsa unui sistem de supraveghere. Pentru a preveni astfel de situații neplăcute, autoritățile recomandă luarea unor măsuri de siguranță:

  • când părăsiţi domiciliul, verificaţi dacă aţi închis bine uşile şi ferestrele;
  • nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi;
  • stabiliţi împreună cu vecinii un sistem de supraveghere a apartamentului/casei atunci când lipsiţi mai mult de la domiciliu;
  • nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le sesizaţi în bloc pe cine caută. Astfel de întrebări descurajează posibilii infractori;
  • nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră şi nu primiţi în casă persoane necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii, dar care nu se pot legitima;
  • montaţi încuietori sigure şi chiar grilaje la intrarea în beciuri, anexe sau subsoluri;
  • nu lăsaţi bicicleta în scara blocului chiar şi atunci când este asigurată.

În cazul în care ați devenit victimă sau sunteți martor a unei infracțiuni, sesizați imediat poliția prin intermediul serviciului unic 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul UTIL! Cum să vă protejați locuințele de hoți în perioada sărbătorilor pascale apare prima dată în Realitatea.md.