Sari la conținut

Cum să depistezi „mâna” AI? Indicii la care să atragi atenție, pentru a identifica dacă imaginile sunt generate

Inteligența artificială a făcut un salt spectaculos în capacitatea sa de a genera imagini realiste. Tot mai des, pe rețelele sociale precum Facebook sau Instagram, apar imagini uimitoare însoțite de povești emoționante, menite să impresioneze și să fie distribuite masiv. Însă multe dintre ele sunt complet false, fiind generate de AI.

Detaliile „prea perfecte” reprezintă primul semnal de alarmă, potrivit playtech.ro. Imaginile create cu ajutorul inteligenței artificiale sunt adesea spectaculoase, cu culori vibrante, lumini impecabil balansate și compoziții de o simetrie rar întâlnită în realitate. Acestea lipsesc de obicei de imperfecțiunile naturale care apar în fotografii reale.

Deși AI-ul devine tot mai sofisticat, încă face greșeli subtile, mai ales în redarea anumitor părți ale corpului uman sau a obiectelor complexe. Specialiștii recomandă să analizăm cu atenție ochii, degetele, urechile și dinții, dar și bijuteriile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În imaginile false ochii pot părea stranii, fără reflexii naturale, asimetrici sau poziționați greșit. AI poate genera imagini cu persoane care au prea multe degete, părți ale corpului nerealiste sau în plus.

Urechile și dinții pot apărea deformate sau cu simetrie forțață.  Bijuteriile sau alte obiecte par topite, cu forme neregulate sau au detalii care nu pot fi identificate.

Fundalul imaginilor generate de inteligență artificială este confuz, distorsionat sau are fundaluri ciudate. Obiectele din spate pot părea stranii, de exemplu copacii ies din pereți sau „intră” în alte obiecte.

Articolul Cum să depistezi „mâna” AI? Indicii la care să atragi atenție, pentru a identifica dacă imaginile sunt generate apare prima dată în Realitatea.md.