Sari la conținut

AFP: În primele 100 de zile de mandat, Trump a depășit limitele puterii prezidențiale

În primele sale o sută de zile din al doilea mandat prezidențial, Donald Trump a depășit limitele puterii prezidențiale, notează jurnaliștii AFP într-o analiză. În timpul primului său mandat, în perioada 2017-2021, miliardarul s-a confruntat cu anumiți miniştri, consilieri şi militari de rang înalt, care au încercat să îl limiteze, însă de această dată și-a constituit o echipă care să îi permită să guverneze așa cum vrea.

„De data aceasta, preşedintele s-a înconjurat de consilieri care nu numai că pun în aplicare – dar, în unele cazuri, încurajează – acţiunile sale neruşinate de acaparare a puterii”, comentează Barbara Trish, politolog la Universitatea Grinnell.

Dacă ar fi să se rezume la o singură imagine acest început de al doilea mandat, aceasta ar fi cea a președintelui într-un Birou Oval cu borduri aurite, înconjurat de miniștri care râd de scandalurile sale şi de jurnaliști care îl bombardează cu întrebări în timp ce el semnează ordine executive cu zecile, notează news.ro. În sistemul politic din SUA, echilibrul judiciar și parlamentar ar putea fi amenințat, consideră analiștii.

Congresul controlat de republicani a demonstrat loialitate fără greș. Condamnat penal în timpul campaniei şi convins că alegerile din 2020 i-au fost „furate”, Donald Trump amenință deschis judecătorii care blochează anumite decizii în numele statului de drept. Liderul american a cerut destituirea unui judecător care a ordonat suspendarea unei operațiuni spectaculoase de deportare a migranților către El Salvador, în temeiul unei legi vechi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Preşedintele vede în Departamentul de Justiţie braţul armat al operaţiunii de „răzbunare” politică promisă susținătorilor săi, grațiindu-i pe atacatorii de la Capitoliu imediat ce a depus jurământul.

Donald Trump a vizat deja firme de avocatură şi studenţi străini şi a lansat proceduri federale împotriva unui fost director al Agenţiei americane pentru securitate cibernetică, a cărui principală vină a fost asigurarea corectitudinii alegerilor din 2020. Șeful de la Casa Albă a promis pedepse celor care vandalizează mașinile Tesla, iar printre principalele tehnici de comunicare se numără insultele, provocările și lingușirea, se arată în analiza publicată de AFP.

Sursa citată mai scrie despre obsesiile lui Trump de a cuceri Groenlanda, de a duce războaie comerciale sau de a schimba sferele de influență în lume.

Articolul AFP: În primele 100 de zile de mandat, Trump a depășit limitele puterii prezidențiale apare prima dată în Realitatea.md.