Republica Moldova are anual 500 de metri cubi de apă potabilă disponibili la fiecare locuitor, pe când norma constituie 1000 de metri cubi. Astfel, țara noastră se clasează în zona de risc, an de an.
Problema a fost abordată în cadrul unei ședințe a Parlamentului. Potrivit lui Dorin Recean, nu există suficientă apă potabilă în Republica Moldova nici pentru necesități curente.
„Avem stabilit un parteneriat, dezvoltăm proiecte concrete ca să aducem apă din Carpați, iar asta înseamnă că deja am subtraversat râul Prut și am început cu câteva raioane din vestul Moldovei”, a menționat Dorin Recean. Aceasta este una dintre cele mai ieftine variante, a accentuat prim-ministrul.
Potrivit lui, trebuie să fim conștienți că va trebui să depunem un efort mult mai mare, ca să colectăm apa care trece pe lângă Moldova și se duce în Marea Neagră, fie pe Nistru, fie pe Prut.
„Vom amplifica proiectele de curățare a iazurilor, lacurilor de acumulare, canalelor, în așa fel încât să colectăm fiecare picătură de apă, pentru ca ulterior să o punem la dispoziția sectorului agricol”, a precizat premierul Recean.
Specialiștii în sănătate publică atenționează că bolile condiționate de consumul de apă potabilă contaminată microbian sau chimic constituie o problemă majoră pentru sănătatea oamenilor.
Totodată, poluarea industrială și agricolă, prin folosirea tot mai frecventă a pesticidelor și îngrășămintelor chimice se numără printre factorii care contribuie la contaminarea apei.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, peste 75% dintre fântânile din Republica Moldova au apă contaminată, iar în unele raioane, precum Rezina, Călărași, Căușeni, Ștefan Vodă și Basarabeasca, situația este mult mai gravă – peste 90% dintre surse nu corespund normelor sanitare.
Potrivit datelor statistice din 2023, circa 63% din localitățile Republicii Moldova au avut acces la alimentare cu apă potabilă din sistemele publice. Cifra este în creștere cu circa 13 % comparativ cu 2018.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Moldova, în zona de risc privind apa potabilă. Recean: aducem apă din Carpați apare prima dată în Realitatea.md.