Un incendiu puternic a izbucnit în toiul nopții de 21 spre 22 aprilie curent, în casa unei familii din satul Bălășești, raionul Sîngerei, provocând pagube materiale majore și rănirea unui copil, scrie tvn.md.
„Bine că noi am rămas sănătoși, mulțumesc lui Dumnezeu că am rămas noi sănătoși, bine că fata nu era acasă, era la o vecină și Vanea cu era tăiat, dar s-a dus la vecina și le-a chemat, apoi deja a venit salvarea și l-a luat, el tăiat era, nici nu am observat că eu stingeam cu furtunul, nu reușeam”, a afirmat Alexei Breslaș, locuitor al satului Bălășești, raionul Sîngerei.
Primara a fost alertată de către stăpânul casei, iar ulterior au fost solicitate toate serviciile speciale.
„La orele 03:25 am primit un apel în care s-a solicitat un ajutor din partea proprietarului casei. Am solicitat intervenția 112. Imediat cum ne-am deplasata intervenit ambulanța, pompierii, echipa de intervenție, electricieni, poliția. Era foarte greu să apreciem cauza incendiului, dar până în final,astăzi a mai fost un control minuțios din partea echipajului de pompieri și s-a stabilit că cauza ar fi un scurtcircuit de la panoul de distribuție a firelor electrice”, a declarat Elena Neaga, primara comunei Bălășești, Sîngerei.
Ion Galus, medic traumatolog la Spitalul Raional Sîngerei, a confirmat că băiatul a fost internat în stare gravă cu mai multe plăgi.
„Copilul a fost primit de către chirurgul de gardă. A fost asistat în mod urgent. Se află în postul doi al secției de chirurgie generală cu diagnoze de plăgi tăiate multiple a corpului. În momentul evadării din casa incendiată s-a spart fereastra și s-a lezat țesăturile moi”, a menționat acesta.
Locuitorii satului exprimă compasiune pentru familia afectată.
„Păcat pentru ei că s-a întâmplat acest lucru. Sunt hărnicuți, lucrează săracii. Nu au de toate dar măcar ce au avut au pierdut din gospodăria lor. Femeie e dusă la lucru mai departe, la sere. Ieri dimineață s-a dus și azi dimineață s-a întâmplat.”
Familia Breslaș face apel la solidaritatea comunității și la ajutorul celor care pot contribui la refacerea locuinței. Cei care doresc să se implice, pot contribui financiar pe contul 5397 0200 6191 8098.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Incendiu devastator la Sîngerei: Copil rănit grav și casă distrusă apare prima dată în Realitatea.md.