Sezonul furtunilor periculoase pentru agricultură a început. La Cahul, săptămâna trecută, o ploaie torenţială a fost însoţită de grindină cât un bob de mazăre. Operatorii sistemului de rachete antigrindină au fost în alertă, dar nu au lansat, deocamdată, niciun proiectil. Pentru acest sezon, Republica Moldova are la dispoziție 2.200 de rachete și a comandat încă 1.300 din Bulgaria. Specialiștii avertizează că acest număr ar putea fi insuficient, din cauza fenomenelor meteo extreme tot mai dese, transmite tvrmoldova.md.
Sursa citată scrie că, în raionul Călărași, sunt 22 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, care protejează o zonă de peste 260 mii hectare de terenuri agricole, inclusiv o regiune importantă viticolă și pomicolă. Acest punct acoperă o zonă de aproximativ o mie de hectare. Anul trecut, de aici s-au tras peste 70 de rachete.
„În sezon, supraveghem între 100 și 120 de zile, cu aproximativ 20 de intervenții. Nivelul de utilizare depinde de sezon și de proces. Cu cât procesul este mai complicat, cu atât cheltuielile sunt mai mari”, a menționat LUDMILA GAVRILIUC, comandant, Unitatea Specială Călăraşi.
Locuitorii din zonă sunt îngrijorați din cauza furtunilor cu grindină, care s-ar putea intensifica pe măsură ce vremea se va încălzi. Ei spun că pagubele provocate de grindină pot fi enorme. În alte părți, în Ungheni, de exemplu, nu există sisteme antigrindină și nu e prea bine. La noi, însă, sunt rachete, la Pitușca, la Călărași, chiar în satul nostru.
Sistemele antigrindină din Republica Moldova vor proteja, și în acest an, o suprafață de peste 1.665.000 de hectare, prin intermediul celor 132 de puncte de lansare amplasate în nordul și centrul țării, unde sunt cele mai întinse terenuri agricole.
„Asta e toată suprafaţa protejată de tot Serviciul Special. Serviciul Special protejează mai ales partea de nord şi în partea de sud câteva raioane în Cahul, Ceadâr-Lunga. Noi lucrăm nemijlocit asupra formării grindinei. Noi nu distrugem grindina. Noi putem să acţionăm numai în procesul de formare a grindinei, ca să o putem face mai mică”, a spus VEACESLAV STRUNĂ, conducător, grup de transmisiuni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Republica Moldova intră în sezonul de protecție antigrindină cu un stoc de peste 2.200 de rachete și urmează să achiziționeze alte 1.300 din Bulgaria. Pentru asta, din bugetul de stat s-au alocat 12 milioane de lei, mai scrie tvrmoldova.md.
„În total, vom avea 3.550 de rachete. Posibil să ne ajungă, dar posibil şi nu. În unele ani, am lansat 3.000 de rachete, însă în 2021, de exemplu, am ajuns la 10.000. Autoritățile ne-au promis că, la rectificarea bugetului de la mijlocul anului, va fi alocată o sumă suplimentară, deoarece am făcut demersurile necesare”, a precizat VASILE AGHENIE, vicedirector, Serviciul Antigrindină.
Sezonul de protecție antigrindină va dura până la sfârșitul lunii septembrie. În ultimii zece ani, în Republica Moldova au avut loc peste 644 de episoade de ploi torențiale, inclusiv cu grindină și vânt puternic.
Articolul Sezonul furtunilor începe cu provocări în Moldova. Țara noastră are stocuri limitate de rachete antigrindină apare prima dată în Realitatea.md.