Sectorul agricol al Republicii Moldova a înregistrat un declin semnificativ în primele trei luni ale anului 2025. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică, producția agricolă totală a fost mai mică cu 9,5% față de aceeași perioadă din 2024, transmite bani.md.
Scăderea este cauzată în mare parte de problemele din zootehnie, care reprezintă aproape întreaga producție agricolă (97,4%). Acest sector a suferit un recul de 10%, în special din cauza reducerii producției de carne. Greutatea totală a animalelor crescute a fost cu 15,1% mai mică. Întreprinderile agricole au raportat o scădere de 18,4%, iar gospodăriile populației – de 5,8%.
Cel mai afectat este sectorul porcinelor, unde efectivul de animale s-a redus cu aproape 19%, iar în fermele mari – cu peste 25%. Cauza principală este Pesta porcină africană, care continuă să facă ravagii în țară.
Totuși, există și câteva semne pozitive. Producția de lapte a crescut ușor, cu 0,6%, iar cea de ouă – cu 2,9%. Creșterea este datorată în special întreprinderilor agricole, în timp ce gospodăriile individuale au raportat scăderi.
La 1 aprilie 2025, efectivele de animale arată astfel: porcinele sunt în scădere, bovinele și oile sunt mai multe în fermele mari, dar mai puține în gospodăriile oamenilor. Numărul de păsări a crescut cu peste 15% în sectorul agricol.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Criză în sectorul zootehnic. Pesta porcină a redus efectivele cu aproape 20% apare prima dată în Realitatea.md.