Sari la conținut

Gestionarea uleiurilor uzate devine obligatorie din 7 mai. Moldcontrol, nou operator autorizat

Începând cu data de 7 mai 2025, agenții economici sunt obligați să implementeze sistemul de responsabilitate extinsă a producătorului pentru uleiurile uzate, printr-un sistem colectiv autorizat. Compania Moldcontrol a obținut autorizația necesară gestionării acestui tip de deșeu periculos, devenind un nou operator pe piața reglementată a uleiurilor uzate, transmite IPN.

Agenții economici pot preda acum aceste deșeuri în mod legal și sigur către Moldcontrol, care asigură trasabilitatea completă – de la colectare, până la valorificare. Cu o experiență de peste șapte ani, compania a devenit partener pentru o mare parte dintre producătorii autohtoni. Compania se ocupă de colectarea, transportarea și valorificarea uleiurilor uzate, conform legislației.

Regulamentul privind gestionarea uleiurilor uzate este în vigoare din mai 2023 și impune producătorilor, importatorilor și deținătorilor acestor substanțe să respecte măsuri stricte. Uleiurile utilizate la motoare, transmisii sau în sistemele hidraulice trebuie colectate separat și predate doar firmelor autorizate. Aceste obligații revin atât agenților economici, cât și consumatorilor casnici.

Sistemul REP presupune ca producătorul să fie responsabil pentru produsul pus pe piață până la finalul ciclului său de viață, inclusiv după utilizare. Cei care nu se conformează riscă sancțiuni de la amenzi și suspendarea activității până la blocarea importurilor.

Pentru a se conforma cerințelor legale, producătorii trebuie să se înregistreze într-un sistem colectiv și să transmită documentația necesară Agenției de Mediu, prin platforma națională „Managementul deșeurilor”. Este interzisă deversarea sau depozitarea necorespunzătoare a uleiurilor uzate, precum și incinerarea lor necontrolată. Încălcarea normelor atrage răspundere contravențională, civilă sau penală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Gestionarea uleiurilor uzate devine obligatorie din 7 mai. Moldcontrol, nou operator autorizat apare prima dată în Realitatea.md.