Premierul Dorin Recean a spus presei că salută planurile de modificare a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din organ consultativ pe lângă Președinție în unul executiv. Între timp, șeful Comisiei parlamentare numiri și imunități, Lilian Carp, a declarat în studioul Jurnal TV că autori ai inițiativei sunt un grup de experți de la Președinție și din cadrul organizațiilor non-guvernamentale.
Conform șefului Guvernului, modificarea legii este necesară pentru că securitatea a devenit domeniu transversal. În opina oficialului, statul trebuie să își crească capacitățile de a face față eventualelor riscuri.
„Trebuie să ne consolidăm capacitatea de a coordona toate instituțiile responsabile de asigurarea securității. Domeniul securității devine transversal. Este vorba despre securitatea cibernetică, securitatea alimentară, securitatea energetică. Nu mai vorbim de securitatea legată de potențiale acțiuni militare, ale unui potențial inamic. În condițiile în care avem o schimbare în ceea ce privește creșterea complexității în domeniul securității, această inițiativă este binevenită”, a spus Recean jurnaliștilor, după ședința de miercuri, 7 mai, a cabinetului de miniștri.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/css.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Deputatul PAS Lilian Carp a menționat în cadrul unei emisiuni televizate că actualmente CSS ar fi un organ „decorativ”. În opinia sa, dacă proiectul supus consultărilor publice va fi înregistrat și aprobat, membrii Consiliului vor putea avea mai multă influență, iar atribuțiile lor nu vor mai fi doar formale.
„Autorii susțin că deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate, sunt mai mulți experți de la Președinție și nu doar, sunt și experți din afară care au venit cu aceste propuneri, unele ONG-uri care au participat în elaborarea proiectului, sunt pur formale la etapa actuală. Doar cu titlu de recomandare. Doresc unii funcționari să le aplice – bine, nu doresc – nu. Și atunci acest organ la etapa actuală este doar unul decorativ. Astfel, prin acordarea unor decizii executive, acestui organ i se oferă mai multe pârghii pentru a putea influența”, a explicat Carp.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Miercuri, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a desfășurat consultări pe margine unei inițiative legislative care prevede modificarea mai multor legi, inclusiv cele referitoare la securitatea națională. Conform reglementărilor propuse, CSS se va transforma din organ consultativ în unul executiv, deciziile vor fi obligatorii spre executare, iar ignorarea lor se va pedepsi penal.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a precizat pentru Realitatea că propunerile sunt justificate, iar mecanismele care țin de securitate ar trebui adaptate circumstanțelor.
Președinția, despre transformarea CSS într-un organ executiv: Credem că sunt justificate propunerile
Articolul VIDEO Dorin Recean salută transformarea CSS în organ executiv. Carp precizează: Experți de la Președinție sunt autorii apare prima dată în Realitatea.md.