20 de tone de canabis au fost arse de poliția din Lice, un oraș din sud-estul Turciei, pentru a le transmite un mesaj traficanților de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitorilor halucinaţii timp de mai multe zile, transmite Libertatea.ro.
Poliţia a pus drogurile pe un teren viran, astfel încât să formeze numele „Lice”, apoi le-a dat foc cu benzină. Coloana de fum s-a ridicat în aer, la doar câteva zeci de metri de locuinţe, iar vecinii şi poliţiştii au inhalat fumul, după care au fost cuprinşi de vertijuri şi stări de rău.
Timp de cel puțin cinci zile, oamenii nu și-au putut lăsa ferestrele deschise și au evitat să iasă afară, de teamă să nu se intoxice și să experimenteze simptome precum amețeli, greață și halucinații. Canabisul distrus, evaluat la 10 miliarde de lire turcești (228 de milioane de euro), cântărea 20 de tone, 766 de kilograme și 679 de grame și fusese confiscat din toată provincia Diyarbakır în 2023 și 2024, menționează sursa citată.
„Mirosul de droguri a cuprins orașul de zile întregi. Nu putem deschide ferestrele. Copiii noștri s-au îmbolnăvit, mergem constant la spital”, s-a plâns un localnic.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Președintele Asociației Yeşil Yıldız, Yahya Öğer, a declarat că, deși succesul autorităților în lupta antidrog este important, modul în care a fost distrus canabisul a fost greșit. El a subliniat că aranjarea sacilor de marijuana pentru a forma numele orașului, LICE, cu litere de foc, nu a făcut decât să agraveze situația.
Articolul Locuitorii unui oraș din Turcia au avut halucinații mai multe zile după ce poliția a ars 20 de tone de canabis apare prima dată în Realitatea.md.