Republica Moldova a făcut un nou pas în extinderea prezenței sale diplomatice în Regatul Suediei, prin numirea oficială a lui Peter Orrgren în calitate de consul onorific, cu reședința la Göteborg. Ambasadoarea în Suedia, Liliana Guțan, i-a înmânat lui Orrgren Brevetul Consular, subliniind importanța acestui moment pentru relațiile bilaterale.
Göteborg este una dintre cele mai dinamice regiuni ale Suediei, cunoscută pentru deschiderea sa, spiritul inovator și parteneriatele internaționale solide. În acest context, noul consul onorific va sprijini consolidarea legăturilor economice, culturale și diplomatice dintre Moldova și Suedia.
Peter Orrgren conduce compania Ballograf AB, fondată în 1945 de un emigrant român și susținută de antreprenori suedezi, inclusiv tatăl său. Ballograf este astăzi un brand recunoscut în Scandinavia, iar produsele sale reflectă valori precum durabilitatea și precizia – trăsături pe care ambasadoarea Guțan le consideră relevante și pentru diplomația modernă.
Honoured to hand the Consular Patent to Peter Orrgren, Moldova’s Honorary Consul in Göteborg.
A trusted partner rooted in Ballograf’s legacy — ready to build bridges between Moldova & Sweden through shared values and sustainable projects. #FromAid2Trade pic.twitter.com/8dj5uErvsp
— Liliana Gutan (@LilianaGutan) May 10, 2025
Numirea lui Orrgren reprezintă nu doar o desemnare oficială, ci și o recunoaștere a implicării sale în comunitatea locală și a spiritului de colaborare pe care îl aduce în relațiile internaționale. Ambasadoarea a evidențiat că Moldova câștigă astfel un reprezentant de încredere și un prieten apropiat.
În perioada următoare, se preconizează dezvoltarea unor proiecte comune între Moldova și compania Ballograf, cu accent pe sustenabilitate și inovație, în spiritul valorilor împărtășite de ambele părți.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul FOTO Republica Moldova își consolidează prezența în Suedia: Peter Orrgren, numit consul onorific la Göteborg apare prima dată în Realitatea.md.