Pe 9 mai, de Ziua Europei, standul Danemarcei din centrul Chișinăului s-a remarcat printr-o prezență activă și inovatoare. Cu accent pe educație, mobilitate și colaborare internațională, Ambasada Danemarcei, împreună cu partenerul său FLYONE, a anunțat lansarea unui nou zbor direct între Chișinău și Copenhaga.
„Compania FLYONE este încântată să fie parteneră a Ambasadei Danemarcei cu ocazia Zilei Europei, cu atât mai mult cu cât FLYONE operează în peste 30 de destinații din Europa. Și uite că pe 17 iunie, lansăm zbor direct către Copenhaga, aducând astfel Moldova mai aproape de marea familie a Uniunii Europene. Fiți cu ochii pe FLYONE! Avem surprize multe în anul care vine!”, a declarat Ileana Puica, PR Manager, FlyOne.
Zborul direct va facilita călătoriile dintre Moldova și Danemarca, oferind o legătură rapidă pentru turiști, diaspora și oamenii de afaceri care activează în spațiul nordic.
„Suntem aici, la standul danez, de Ziua Europei, sărbătorind 9 mai, Ziua Europei, și sunt foarte fericit să fiu aici, alături de o mulțime de oameni fericiți. Sărbătorim faptul că avem un nou zbor, un zbor direct. FLYONE zboară direct la Copenhaga, va începe pe 17 iunie. Zborurile aduc întotdeauna oamenii mai aproape, așa că oamenii de afaceri vor avea o șansă mai bună să zboare acum direct la Chișinău, dar și turiștii vor veni, sunt sigur, vor veni direct cu zborurile. Și, desigur, mulți moldoveni care zboară încolo și înapoi, care locuiesc în Danemarca, poate lucrează în Danemarca, le este mai ușor să se întoarcă și să-și vadă familiile”, a conchis Soren Jensen, Ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova.
Pe lângă vestea bună despre cursa aeriană, vizitatorii au fost atrași și de laboratorul mobil de robotică educațională Thinken, adus de compania daneză Shape Robotics – un exemplu concret de cooperare în domeniul educației digitale.
Danemarca este conectată la Europa continentală prin peninsula Iutlanda, având frontieră comună cu Germania. Țara cuprinde peste 400 de insule, ceea ce îi conferă acestei mici națiuni o zonă de coastă cu o lungime de peste 7000 de kilometri.
Iar acum aveți ocazia să experimentați chiar acest spirit al Danemarcei. Începând cu 17 iunie, veți putea zbura direct spre Copenhaga cu FLYONE. Așadar, pregătiți-vă să trăiți o experiență autentic daneză!
Prin tehnologie, educație și mobilitate, parteneriatul dintre Ambasada Danemarcei și FLYONE a transformat evenimentul dedicat Zilei Europei într-un angajament concret pentru apropierea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Iar din 17 iunie, acest drum va trece direct prin Copenhaga.
Articolul FLYONE conectează Moldova cu Danemarca. Anunț făcut de Ziua Europei apare prima dată în Realitatea.md.