Banca Națională a Moldovei (BNM) anticipează o inversare a traiectoriei inflației începând cu trimestrul II al anului 2025, urmată de o tendință descendentă moderată pe parcursul perioadei de prognoză. Estimările apar în cadrul celei mai recente runde de prognoză publicate de instituție, într-un context internațional marcat de incertitudini majore și tensiuni comerciale în creștere, scrie Bani.md.
Deși rata anuală a inflației a crescut la 8,8% în martie 2025, se estimează că începând cu trimestrul II inflația va intra pe o traiectorie descendentă, urmând să revină în intervalul țintit de 5% ±1,5 p.p. spre sfârșitul anului.
Creșterea recentă a inflației este explicată, în principal, prin majorările de tarife reglementate la gaz, energie electrică și termică, iar eliminând acest impact temporar, inflația ar fi fost de doar 6,3%, deci în limitele normale. BNM a reacționat prompt prin ajustări ale ratei de bază pentru a reduce presiunile inflaționiste, iar măsurile își fac deja simțite efectele.
Potrivit BNM, inflația anuală se va menține peste limita superioară a intervalului de variație în primele două trimestre ale prognozei, dar va reveni în intervalul țintit începând cu trimestrul IV 2025, menținându-se acolo până la finalul perioadei analizate.
Factori externi care ar putea influența inflația sunt: tarifele comerciale impuse de administrația Trump și amânarea acestora pentru 90 de zile au amplificat incertitudinile legate de comerțul internațional, negocierile de pace stagnante în Ucraina și creșterea cheltuielilor militare în Europa sporesc tensiunile geopolitice, industria europeană continuă să încetinească, iar politicile fiscale așteptate în UE vor avea un impact semnificativ asupra evoluției prețurilor și piața energetică globală rămâne volatilă, sub influența deciziilor OPEC+ și a capacității statelor europene de a-și umple rezervele de gaz până la iarnă.
BNM susține că inflația de bază va scădea în primul trimestru de prognoză, apoi va rămâne relativ stabilă până în trimestrul I 2026, urmând o tendință ușor descendentă. Prețurile la produsele alimentare vor continua să crească în primul trimestru, se vor diminua până în prima jumătate a anului viitor, apoi vor crește din nou spre sfârșitul perioadei de prognoză. Prețurile reglementate vor avea o traiectorie stabilă, cu o diminuare notabilă în trimestrul I 2027. Prețurile la combustibili vor scădea în 2025 și prima parte din 2026, revenind pe creștere abia în a doua jumătate a anului 2026.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
BNM prevede că cererea agregată va rămâne negativă pe tot parcursul perioadei de prognoză, din cauza condițiilor monetare reale restrictive și a slăbirii cererii externe. Totuși, un impuls fiscal pozitiv în primele trei trimestre și în ultimul trimestru al perioadei va contribui la atenuarea acestei presiuni negative.
Raportul integral și prezentarea pot fi accesate pe pagina oficială a BNM.
Articolul Raport BNM: Inflația va reintra treptat în limitele țintite apare prima dată în Realitatea.md.