O femeie din Edineț luptă pentru a doua oară cu un diagnostic nemilos – retinoblastom, o formă agresivă de cancer la ochi. Ca să trăiască, medicii au fost nevoiți să-i îndepărteze ochiul drept. A devenit mamă între timp, însă la doar câteva luni după naștere a primit de la medici o veste cruntă, micuțul Costel are același diagnostic – retinoblastom.
Copilul a fost internat la spital, familia fiind susținută de o asociație de caritate, a primit tratament la Chișinău și București, însă nici ochiul lui Costel nu a putut fi salvat. Boala a fost totuși învinsă.
În lupta continuă pentru copilul ei, Liuba Mocan a observat nereguli în starea de sănătate. Investigațiile medicale, potrivit unui site de caritate, au arătat ca în zona unde a fost extirpat ochiul a apărut o tumoare craniană complexă, care crește și de zi și îi pune viața în pericol. Tumoarea poate afecta creierul, nervii, funcțiile vitale, iată de ce are nevoie să fie operată în cel mai scurt timp.
Tratamentul de care are nevoie Liuba poate fi realizat în Republica Moldova, la un spital privat, iar medicii sunt gata să efectueze operația, însă costurile intervenției se ridică la circa 170 mii lei, sumă pe care familia nu o are.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Donațiile pot fi efectuate din orice colț al lumii – indicați în toate plățile Liubovi Mocan.
Articolul Drama prin care trece o moldoveancă din Edineț. Are nevoie urgent de bani pentru o intervenție costisitoare apare prima dată în Realitatea.md.