Reuniți astăzi în ședință ordinară, aleșii reșițeni au aprobat contractarea unei finanțări rambursabile cu o maturitate de 20 de ani pentru realizarea investițiilor publice de interes local.
Acesta a fost singurul dintre cele 46 de proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Reșița care nu a fost votat în unanimitate de aleșii locali. Nu au ridicat mâna la vot cei din opoziție, grupul PSD – Pro România, însă proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne/exterene în valoare de maximum 45.088.988 de lei a trecut fără probleme, liberalii având majoritate în Consiliul Local.
Cum inițiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ioan Popa, a absentat astăzi de la ședință, aleșii locali PSD și Pro România au refuzat să voteze, motivând că nu dețin suficiente informații legate de acest împrumut bancar.
„Nu am votat, pentru că am considerat că nu suntem suficient de informați unde se duc toți acești bani. Dacă aceste bonduri de peste 8 milioane de euro nu ar fi fost atrase, noi ar fi trebuit astăzi să votăm 17,2 milioane de euro ca să acoperim, până în data de 31 decembrie, anumite sume despre care Primăria, efectiv, nu ne-a spus până acum. Acesta este motivul! Se derulează proiectul de înnoire a parcului de tramvai cam de multă vreme, dar nu știm cât a «înghițit» până acum, pentru că nimeni nu face o proiecție să știm și noi ce și cum. Poate dacă domnul primar ar fi fost prezent și ne-ar fi explicat, am fi votat”, a spus consilierul PSD Ioan Bălănescu.
Sosit la finalul ședinței de CL, primarul Ioan Popa a venit cu lămuriri legate de acest proiect. Clarificări pe care cei din opoziție nu le-au mai auzit, fiind deja plecați din sala de ședință.
„Creditul pentru care am solicitat acordul Consiliului Local Reșița este diferența de bani de care avem nevoie, și care nu a fost acoperită de bondurile verzi. Noi am avut o emisiune de bonduri verzi, de 17 milioane de euro, din care s-a subscris aproape 9 milioane de euro, rămânând descoperită o cifră de circa 7,8 milioane de euro. Având în vedere că avem nevoie de resurse financiare în două direcții: sume neeligibile sau coparticipare la tramvai și viitorul parc fotovoltaic pe care intenționăm să-l realizăm, am gândit această emisiune de bonduri verzi. Pur și simplu, neacoperirea în totalitate a sumei a necesitat aprobarea unui credit. Asta e tot. Probabil colegii mei nu au fost suficienți de expliciți în a aduce colegilor noștri din partea de stânga a eșichierului politic această explicație, dar e una simplă, nu e nimic nou. Nu cerem credite suplimentare, altele decât le-am cerut deja cu foarte mult timp în urmă, ci doar o transformare a unei părți”, a explicat primarul Reșiței.