Sari la conținut

Elon Musk, dat în judecată pentru neplata sumelor promise alegătorilor pro-Trump

Comitetul de acţiune politică al lui Elon Musk nu a plătit alegătorii înregistraţi în statele oscilante, aşa cum a promis în timpul alegerilor de anul trecut din SUA, în schimbul semnării unei petiţii sau a recomandării altor alegători.

America PAC al lui Musk l-a ajutat pe preşedintele republican Donald Trump să o învingă pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris.

În perioada premergătoare alegerilor din noiembrie, Musk a oferit alegătorilor din şapte state considerate esenţiale pentru alegeri 47 de dolari şi, ulterior, 100 de dolari pentru semnarea unei petiţii de susţinere a Constituţiei SUA.

Practic, Elon Musk a promis că va da câte 100 de dolari fiecărui american care semna o petiție împotriva judecătorilor care i se opun lui Donald Trump. De asemenea, alegătorilor înregistraţi li s-au promis plăţi pentru recomandarea alegătorilor din cele şapte state care au semnat petiţia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cei trei reclamanţi, rezidenţi din Pennsylvania, Nevada şi Georgia, susţin că America PAC a încălcat un contract prin neplata integrală.

Elon Musk promisese și câte 1 milion de dolari pe zi

Procesul, intentat la 8 mai în Philadelphia, urmăreşte să reprezinte o clasă de persoane care au semnat sau au trimis pe cineva să semneze petiţia şi nu au fost plătite integral. Musk, directorul general al Tesla şi cea mai bogată persoană din lume, nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.

PAC-ul său s-a angajat, de asemenea, să ofere zilnic 1 milion de dolari unei persoane care semnează petiţia în sprijinul garanţiilor constituţionale privind libertatea de exprimare şi dreptul de a purta arme. O acţiune colectivă propusă separat a susţinut că donaţia a fost o fraudă.

Articolul Elon Musk, dat în judecată pentru neplata sumelor promise alegătorilor pro-Trump apare prima dată în Realitatea.md.