Economistul Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat, joi, la Digi24, că măsurile fiscale pregătite de Guvern pentru a reduce deficitul bugetar reprezintă o „ajustare graduală, prin politici economice”. Acesta precizează că ajustarea fiscală va avea un impact negativ asupra economiei, dar că „scenariul alternativ, adică a nu face nimic, este cel mai rău posibil”. El spune că măsurile trebuie optimizate astfel încât „economia să aterizeze lin”, adică să existe o reducere graduală a deficitului, „care să nu bruscheze foarte tare economia”. Despre măsurile cerute de populație, inclusiv reforma pensiilor speciale, acesta spune că „nu se pot face de pe o zi pe alta”, altfel riscă să nu treacă de CCR. Ionuț Dumitru spune că România riscă să fie retrogradată la statutul pe care l-a avut înainte de 2005 și să piardă posibilitatea de a atrage investiții străine.
Consilier al premierului: Ajustarea fiscală va avea un impact negativ asupra economiei. Scenariul alternativ e cel mai rău posibil
- de support
