Președintele american Donald Trump a transmis un nou avertisment liderului venezuelean Nicolás Maduro, după ce acesta ar fi încercat să obțină o înțelegere cu Washingtonul oferind „totul, inclusiv resursele naturale” ale țării sale. Declarația a venit pe fondul intensificării operațiunilor militare americane în Marea Caraibilor, unde un atac al SUA asupra unei ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri s-a soldat cu doi morți. Trump a sugerat că regimul de la Caracas se teme de o confruntare directă cu Washingtonul, în timp ce administrația Maduro respinge acuzațiile privind traficul de droguri și denunță loviturile americane.
Tensiuni tot mai mari între SUA și Venezuela. Donald Trump, avertisment pentru Nicolas Maduro: „Nu te joci cu Statele Unite”
- de support
