Sari la conținut

Exercițiul NATO „Dacian Fall 25” s-a încheiat. Antrenamentul, un test pentru grupul de luptă de la Cincu

Exercițiul NATO în România, Dacian Fall 25, care a simulat activarea Articolului 5 al tratatului Alianței, a ajuns la final. Este vorba despre cel mai mare exercițiu din acest an, în care aliații au simulat un atac rusesc asupra unui stat membru. Au fost trageri cu muniție reală în trei poligoane de la noi din țară. Antrenamentul a fost și un test pentru grupul de luptă NATO de la Cincu, cel care ar putea să găzduiască în viitor și mai mulți militari străini. Asta pentru că țările NATO au testat inclusiv cât de repede ar putea ajunge aliații cu trupe și tehnică militară la noi în țară.