
O educatoare dintr-o grădiniță din capitală este acuzată că ar fi agresat mai mulți copii din grupă, iar un incident grav a dus la internarea unei fetițe care și-ar fi spart nasul după o cădere. Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) s-a autosesizat și a anunțat declanșarea unei anchete, transmite postul de televiziune Unu TV.
Potrivit părinților, copiii s-ar plânge acasă că ar fi bruscați sau chiar loviți în timpul orelor. Situația a ieșit la iveală după ce mama unei fetițe a povestit că a fost sunată de la grădiniță să își ia copilul, după ce aceasta ar fi căzut și s-a rănit la nas.
Deși fetița sângera, educatoarea nu ar fi solicitat ambulanța și nici intervenția personalului medical. „Am venit și am luat copilul, apoi am mers la spital. Nu a fost chemat nici medicul, nici ambulanța”, a declarat mama copilei.
Asistenta medicală a instituției susține că nu era în serviciu la momentul incidentului, în timp ce directoarea grădiniței afirmă că se afla în concediu și descrie cazul ca fiind un accident.
Totuși, părinții spun că nu este un incident izolat, ci că ar exista mai multe plângeri privind comportamentul educatoarei față de copii. Aceștia susțin că au cerut o ședință cu administrația instituției, iar ulterior cadrul didactic și-ar fi depus demisia.
Directoarea confirmă existența unor sesizări verbale din partea a doi părinți, dar spune că nu au fost depuse plângeri scrise și că nu au fost sesizate organele competente. Ea afirmă, de asemenea, că educatoarea vizată neagă acuzațiile.
În urma celor semnalate, Direcția Generală Educație Tineret și Sport din Chișinău a anunțat inițierea unei anchete interne. „Cazul va fi examinat cu maximă responsabilitate, în colaborare cu instituțiile competente. Siguranța copiilor este o prioritate absolută”, se arată în reacția instituției.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Educatoare din Chișinău, acuzată de agresiune asupra copiilor: fetiță ajunsă la spital cu nasul spart apare prima dată în Realitatea.md.