Sari la conținut
Prima pagină » Parteneriate pentru Chișinău: Primarul Ion Ceban a discutat cu politicianul american Mark Burns

Parteneriate pentru Chișinău: Primarul Ion Ceban a discutat cu politicianul american Mark Burns

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Mark Burns, politician republican și lider religios din Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de dezvoltare a capitalei și oportunitățile de cooperare bilaterală.

Potrivit edilului, discuțiile s-au concentrat asupra proiectelor aflate în implementare în municipiul Chișinău, precum și asupra priorităților strategice stabilite pentru perioada următoare.

De asemenea, părțile au abordat posibilitățile de consolidare a relațiilor cu Statele Unite și identificarea unor domenii de interes comun care ar putea contribui la dezvoltarea orașului și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

În cadrul întrevederii au fost discutate și subiecte ce vizează valorile familiale și măsurile de sprijin pentru familii.

Potrivit lui Ion Ceban, întâlnirea a oferit un prilej de schimb de experiență și de opinii privind bunele practici internaționale, precum și oportunitățile de cooperare care ar putea susține dezvoltarea durabilă a municipiului Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parteneriate pentru Chișinău: Primarul Ion Ceban a discutat cu politicianul american Mark Burns apare prima dată în Realitatea.md.