Sari la conținut
Prima pagină » Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor

Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor

În urma acțiunilor de protest desfășurate de fermieri în mai multe localități din țară, au fost înregistrate două incidente care au necesitat intervenția oamenilor legii, anunță Poliția Republicii Moldova.

Primul caz a avut loc în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cahul–Oancea, unde accesul către punctul de trecere a fost blocat pentru aproximativ o oră, ceea ce a afectat temporar circulația.

Cel de-al doilea incident s-a produs în raionul Ungheni. Potrivit Poliției, un participant la protest, aflat la volanul automobilului personal, a blocat una dintre benzile de circulație și a adresat injurii polițiștilor care se aflau la fața locului.

În ambele cazuri, oamenii legii au documentat încălcări pentru blocarea intenționată a traficului și pentru comportament agresiv față de polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Poliția a reiterat că dreptul la întrunire este garantat, însă exercitarea acestuia trebuie să se desfășoare cu respectarea prevederilor legale și fără afectarea ordinii publice.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/fermieri-politie-scandal.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Amintim că, fermierii au protestat miercuri pe mai multe trasee naționale. Agricultorii au scos tractoarele în preajma traseelor naționale, nemulțumiți de politica bugetar fiscală.

VIDEO Fermierii au scos tractoarele pe marginea traseelor naționale. Revendicările lor și reacția autorităților

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor apare prima dată în Realitatea.md.