
Energia solară a devenit principala sursă de energie regenerabilă utilizată în consumul final din Moldova, cu o pondere de 60% din totalul energiei regenerabile consumate. Datele au fost prezentate la audierile publice pe platforma parlamentară de directorul general al ANRE, Alexei Taran, care a menționat că sectorul regenerabilelor a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii patru ani, transmite IPN.
Alexei Taran a precizat că dezvoltarea energiei solare este favorizată de costurile mai accesibile ale echipamentelor și de instalarea mai simplă și rapidă a panourilor fotovoltaice comparativ cu cele eoliene. Aceste avantaje au contribuit la creșterea interesului pentru investițiile în acest sector.
Potrivit directorului ANRE, în 2024 a fost introdus mecanismul de facturare netă pentru prosumatori, care permite consumul energiei produse din surse regenerabile în propria locuință sau afacere și a înlocuit sistemul de contorizare netă. La sfârșitul anului trecut, aproximativ 5 mii de consumatori beneficiau încă de contorizare netă, iar circa 3 500 trecuseră la noul mecanism.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Regenerabilă, în 2025, 24,5% din consumul final brut de energie electrică al Republicii Moldova a fost acoperit din surse regenerabile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Energia solară acoperă 60% din consumul de energie regenerabilă al Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.