Sari la conținut
Prima pagină » Ilie Bolojan, după violențele din Piața Victoriei: Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei, toți vrem o Românie mai bună

Ilie Bolojan, după violențele din Piața Victoriei: Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei, toți vrem o Românie mai bună

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, marţi seară, că perioada îndelungată de crize suprapuse „care par că nu se mai termină” este simţită de întreaga societate românească și apreciază că protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei. Totodată, liderul PNL avertizează că „nimic însă nu îi poate scuza pe cei care deturnează aceste manifestări şi instigă la violenţă”. El susţine că guvernul pe care-l conduce face „cu bună-credinţă şi responsabilitate” tot ce se poate pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă.