
Fostul procuror general, Alexandru Stoianoglo, anunță că a fost achitat definitiv, la Curtea de Apel, în dosarul „Îndemnizația”, unul dintre dosarele pentru care spune că a fost reținut, arestat și eliminat ilegal din funcție.
„Azi, instanța a menținut achitarea mea în dosarul «Îndemnizația» și a confirmat ceea ce ziceam din prima zi: sunt nevinovat, iar fapta NU constituie infracțiune”, a scris fostul procuror general pe rețelele de socializare.
Potrivit lui Stoianoglo, decizia a menținut și achitarea fostei șefe a secției resurse umane a Procuraturii Generale, coacuzată în dosar. Fostul procuror general susține că i s-a imputat „depășirea atribuțiilor” la plata indemnizației de concediere a unui fost șef al PCCOCS.
„În realitate, a fost doar o eroare tehnică, iar banii au fost restituiți integral de mult timp”, afirmă el.
Stoianoglo a numit persoanele pe care le consideră responsabile de instrumentarea dosarului: procurorul Victor Furtună, care „a exercitat, condus urmărirea penală, a cerut arestarea” sa și a semnat rechizitoriul, precum și procurorii Cristina Gladcov, Petru Iarmaliuc și Elena Cazacov, care au cerut condamnarea sa la 8 ani de închisoare. Fostul procuror general a menționat și numele deputatului Lilian Carp, a cărui sesizare, spune el, a pornit dosarul.
„Costurile acestor abuzuri împotriva mea și a fostei subalterne vor fi achitate, din păcate, de cetățeni”, a mai scris Stoianoglo, precizând că decizia este definitivă și executorie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Stoianoglo, achitat în dosarul „Îndemnizația”. Cine sunt procurorii acuzați de fostul șef al PG apare prima dată în Realitatea.md.