Sari la conținut
Prima pagină » VIDEO Incendiu devastator la Bruxelles: Cel puțin două persoane au murit, iar mai multe sunt date dispărute

VIDEO Incendiu devastator la Bruxelles: Cel puțin două persoane au murit, iar mai multe sunt date dispărute

Cel puțin două persoane și-au pierdut viața marți la Bruxelles în urma izbucnirii unui incendiu într-o clădire rezidențială aflată în curs de renovare, unde lucrau peste 200 de muncitori, au anunțat autoritățile locale, relatează AFP potrivit Agerpres.

 

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/incendiu.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Conform primelor informații, mai mulți muncitori au rămas blocați într-un ascensor, în momentul în care incendiul s-a propagat prin puțul liftului.

Salvatorii nu reușiseră să extragă persoanele rămase blocate până la mijlocul zilei, însă au observat în interiorul cabinei mai multe cadavre, a declarat pentru presă Brecht Speybrouck, inspector pentru protecția muncii din Bruxelles.

 

„Au găsit cadavre, dar nu putem spune câte (…)cu siguranță două, poate trei”, a declarat Speybrouck.

 

El a menționat că șase muncitori care se aflau pe șantier marți dimineață nu au putut fi contactați în cursul după-amiezii.

Cadavrele găsite, încă neidentificate, ar putea fi ale unora dintre muncitorii dați dispăruți.

Pompierii au fost chemați cu puțin timp înainte de ora locală 08:00 pentru a interveni la un incendiu izbucnit la etajul al doilea al clădirii, cunoscută la Bruxelles sub numele de Turnul Oxy, în centrul orașului.

Incendiul s-a extins la primul etaj și la subsol prin puțul unui ascensor, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri.

Incendiul a fost stins, însă serviciile de protecție civilă au fost chemate pentru a ajuta la salvarea victimelor blocate.

 

„Nu toate etajele sunt încă accesibile”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al primarului Philippe Close.

 

Ministrul belgian de interne, Bernard Quintin, s-a declarat „îngrozitV de tragedie.

O anchetă a fost deschisă de Inspecția Muncii, secția ministerului public responsabilă de asigurarea respectării legislației muncii și a drepturilor sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul VIDEO Incendiu devastator la Bruxelles: Cel puțin două persoane au murit, iar mai multe sunt date dispărute apare prima dată în Realitatea.md.